Tu…

Sti tu…nu sti. Mi-ai lipsit cu tot ceea ce e legat de tine…in special zambetul de copil. Cand il privesc as vrea sa ramanem vesnic copiii care se uita la desene si simt placerea care le-o ofera natura. Eu sunt jumatate de luna iar tie iti lipsesc raze…o raza de a ta ma completeaza, iar lumina mea pala o sa inlocuiasca razele pierdute.

Simti tu….puterea noastra de atractie? Cand suntem impreuna nu mai avem nevoie de nimic, doar eu de tine…tu de mine…Sti ce suntem noi? Un intreg reusit.

Lasa-ma sa ma ascund in privirea ta…sa imi gasesc linistea acolo…ar fi locul ideal in care pot privi sufletul in intregime. Exista fericire pura? Deseneaza-mi chipul pe oglinda, sa observi cum se deschide lacatul privirilor….asa vei afla raspunsul la intrebare.

Exista ceva mai sigur decat imbratisarea ta? Ceva mai placut decat sarutul tau? Ceva mai neplacut decat lipsa ta..? Nu. Am grija sa te pastrez in minte tot timpul pierdut fara tine. Asta este placerea mea zilnica….o placere noua…vrei sa fi hobbyul meu? Modelul meu? Am sa iti arat intr-o zi un atelier dedicat tie…cu incercari nereusite de redare a realitatii.

Reise zu Ihrem Herzen

Little House-Amanda Seyfried  

Si imi venea sa il intreb….pe Soare daca nu îi este dor de Luna cum imi este mie dor de tine.

Astazi a fost o zi minunata, printre putinele din ultimele 11 luni. Ma orbea aura ta! Soarele batea prea puternic in ea si….aproape ca ma orbea. Razele lui alunecau prin parul tau ca firele de apa printre stanci…si ti-am spus: ,,Tu imi ti loc de soare!” Nu mai am nevoie de Luna mea! (sper sa nu te superi, dar sa nu iti faci griji caci te pastrez in ochi).

Stand cu capul pe iarba si rostogolindu-ma necontrolat…ma gandeam…ce e mai frumos decat sa devi una cu esenta vietii? Sa îi atingi cu varful degetelor parul verde si sa simti comfortul care ti-l ofera…fratele nostru drag…Pamantul.

Imi zambeai….Doamne! Spunei inimii sa nu mai bata asa puternic…dar nu ma tem…daca fugea din piept alergam dupa ea impreuna. Dar tu sa nu o atingi…pentru ca nu stiu cat va rezista inima ta la impactul cu ea…dar nici de asta nu imi fac griji! O sa facem schimb…sa simta amandoua caldura corpurilor noastre.

Era imposibil sa nu ne gandim la acelasi lucru…orice moment sublin trebuie memorat. Cand am facut pozele, m-am simtit ca si cum as fi batut un cui in peretele amintirilor.

Ca o adiere de primavara! Asa a fost sarutul tau….dar…vroiam sa te rog ceva…sa nu imi mai tulburi Luna ochilor,ea inca nu e pregatita sa devina Soare.

Ai plecat practic, dar stiu ca ai ramas. Si….m-am oprit in fata fantanii. Cu o sete nemarginita am baut din elixirul iubirii fara sa imi mai pese de cantitatea imensa care imi aluneca pe gat ca dragostea ta in inima! Dragul meu fulg de iarba viu….

In aceasta excursie de 40 de minute, era placut sa rupi orice legatura cu lumea de afara….sa domini o indiferenta bizara si sa simti in totalitate iubirea de primavara!

Danke für alles mein Liebe

Despre adevar si minciuna

Bine…sti? Il evitam cam des…care ar fi motivele principale pentru care mintim? Parerea mea este ca fiecare minciuna pe care o spunem ramane intiparita in creer…ba nu..ceva mai mult de atat! ramane pe constiinta. Incearca sa te gandesti la fiecare minciuna pe care ai spuso…eu mi le amintesc aproape pe toate. Dar adevarul, odata spus, se sterge din vesnica constiinta…raman doar minciunile acolo. Ma refer la actiuni in care ai de ales…adevar sau minciuna? Trebuie sa le dam drumul primelor cuvinte, pentru ca suntem facuti in asa fel incat adevarul suprem vrea sa iasa primul din gura.

Nu va intristeaza minciuna? Nu cred ca vrem sa fim genul de oameni care nu au nici o jena in arta asta.

Hai sa nu iubim dupa reguli!

Tot timpul am inclinatia sa iubesc dupa reguli…reguli normale, nu impuse de mine. De ce le-am incalcat? Viata mi-a dat atatea motive sa le primesc ca niste porunci, daca nu le respecti, regreti.

Ca sa intelegeti ce am scris aici, trebuie sa stiti o situatie…dar cred ca se poate si fara. Prima oara am scris despre ceva ce a stat blocat in capul meu…cuvinte care nu vroiam sa le spun…dar gandirea nu o putem oprii. Urmeaza o conversatie intre Creier si Suflet, ca un fel de monolog interior….o consolare.

Ar trebui sa sune cam asa…:

,,Nu-mi vine sa cred ca te-ai impacat cu ea! Si daca am auzit bine…ti la ea? Care mai e rostul meu? De ce e asa de greu sa zici nu…m-ai dezamagit….nu mi s-a frant inima dar sufletul s-a suparat pe instinct! Si avea incredere in el…..o iubesti? Poate asta e raspunsul….e prea insistenta? Lasa-ma pe mine sa rezolv atunci….alung-o din viata ta! sau poate e prea tarziu acum….”

Dar uite ca nu….nu am spus asta. Dar creierul meu o lua razna din cauza aglomerarii de intrebari, pe care desigur, i le punea Sufletul ,,disperat”. Raspunsurile la intrebari au fost…:

,,E ceva normal daca ea a sarit pe el…ce vrei? Poate ca sufletul lui seamana cu tine! Poate s-a gandit ca plange….si ca Dumnezeu îi numara lacrimile….mai sti? Poate asa e! dar se gandea la tine….chiar daca nu o arata…si se gandea sa scape fara lacrimi, reprosuri…chestii de genu…si sa nu crezi ca te consolez! sti ca a realizat cat de special esti? pentru ca sti sa te arati prin splendoarea ochilor ei…si cu atat mai mult ca e indragostita!…acum ai dat drumul licarului inedit al ,,betiei” in dragoste! sti ca el nu poate rezista….sti….stai chill domnule Suflet, ai incredere in tine ca de obicei.”

Asta a fost conversatia lor….interesanta nu? Creierul nu e asa de prost! sti de ce? pentru ca Sufletul l-a creat.